Home >> Asteptati-va la ce nu va asteptati >> 10 LUCRURI MAI PUTIN STIUTE DESPRE VIATA LUI MIHAI EMINESCU

10 LUCRURI MAI PUTIN STIUTE DESPRE VIATA LUI MIHAI EMINESCU

A jucat fotbal dar era un foarte bun inotator. A vrut sa se calugareasca. Cum si in ce fel a murit marele nostru poet national. Si multe alte lucruri pe care merita sa le aflati.

Viaţa marelui poet naţional Mihai Eminescu a rămas o sursă inepuizabilă de teorii şi polemici. Dincolo de opera sa inegalabilă, există multe aspecte din viaţa sa mai puţin cunoscute publicului larg.

Astăzi, vă prezentăm 10 lucruri mai puţin cunoscute despre viaţa lui Mihai Eminescu.

  1. A scris poezii până în ultimele clipe ale vieţii

În ciuda problemelor sale de sănătate, Mihai Eminescu a scris poezii până în momentul morţii. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul dintre buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii: Viaţa si Stele în cer.

  1. A murit într-un halat ponosit, încuiat într-un salon 

Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.

  1. Muza din spatele poeziei „Pe lângă plopii fără soţ”

În vremea în care Eminescu a scris poezia „Pe lângă plopii fără soţ”, era indragostit de Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca şi verisoara lui Caragiale. Prietenă cu Maiorescu, ea venea adesea pe strada Mercur nr.1, unde se ţineau seratele literare. Acolo a cunoscut-o Eminescu şi s-a îndrăgostit de ea. Cleopatra avea casă pe strada Cometa nr.l6, o stradă cu plopi, pe care Eminescu i-a numarat şi a observat ca îi da un număr fără soţ.

  1. Îşi speria tatăl cu şerpi

În copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obişnuia să îşi sperie tatăl într-un mod bizar. Mergea în pădure să prindă serpi şi-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi îşi chema tatăl să vada „ce pasăre a prins” şi stătea deoparte râzând când bărbatul dădea cu ochii de reptile.

  1. A urât matematica

Mihai Eminescu nu a suportat niciodată matematica, fiind o materie cu care nu se împăca deloc. “N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să ştiu tabla pitagoreică, tocmai pentru că nu se pusese în joc judecata, ci memoria! Şi, deşi aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăţa deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt ştiintele cele mai grele de pe faţa pamantului”, se enţionează în “Viaţa lui Mihai Eminescu”, de George Calinescu. 

  1. Pasionat de fotbal şi înot

Una dintre pasiunile sportive din tinereţea lui Eminescu a fost fotbalul. Cunoscuţii poetului spuneau că îi plăcea să joace fotbal şi că avea reale calităţi pentru jocul cu mingea. Fotbalul l-ar fi deprins de la Aron Pumnul profesorul său din perioada adolescenţei când era elev la Cernăuţi. Cu toate acestea, sportul la care se spune cu siguranţă că Eminescu excela era înotul. Poetul era un foarte bun înotător, capabil chiar de mişcări acrobatice şi trucuri în apă. Şi-a făcut ucenicia de înotător scăldându-se în bălţile cu stuf de la Ipoteşti încă din fragedă copilărie. A continuat să înoate şi la Cernăuţi unde, spune Călinescu, şi-a făcut o formă fizică de invidiat.

  1. A vrut să se călugărească 

Pe 23 iunie 1883 Eminescu a cerut lui Maiorescu să intre la o mănăstire din Bucureşti şi să fie acceptat în rândurile călugărilor. ” Pe 23 iunie 1883, când poetul era „stricat cu toată lumea”, ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi când Maiorescu proiecta o viitoare „internare” la sanatoriu, Eminescu a dat semnalul călugăririi. Dar ce notează Maiorescu? „Foarte excitat, sentiment al personalităţii exagerat, vrea să se călugărească, dar să rămână în Bucureşti”, scria eminescologul Theodor Codreanu în lucrarea sa ”Eminescu şi mistica nebuniei”. La ce mănăstire şi-ar fi dorit Eminescu să se călugărească, nu ştie însă nimeni.

  1. Citea cu voce tare

Eminescu citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile. Când scria, se plimba prin cameră, declama, bătea cu pumnul în masă, făcea gălăgie şi se lua la harţă cu toată lumea care îl întrerupea. ”Îi băteam în perete, el stingea lumânarea şi se liniştea, dar era de rea credinţă şi nu se culca. Aprindea din nou lampa şi începea să bodogănească. Mă sculam atunci, mă duceam la el şi îl rugam să mă lase să dorm. Eu eram din ce în ce mai stăruitor şi el se făcea tot mai îndărătnic şi zicea că abuzez de afecţiunile lui şi-l terorizez”, scria Ioan Slavici despre prietenul său din perioada în care convieţuiau. În opinia sa, îndărătniciile lui Eminescu au fost primul semn al bolii de nervi care avea să-l distrugă.

  1. Se încuia în cameră, zile şi nopţi întregi, ca să citească

În zilele şi nopţile în care Eminescu se încuia în cameră pentru a citi, nimeni nu putea să-i tulbure liniştea. Uita noţiunea timpului şi mai ales a lucrurilor gospodăreşti. Nu acorda atenţie nevoilor personale şi aceasta a fost, în opinia lui Slavici, cel mai mare păcat al geniului distrus timpuriu. ”Nu mai ajungea nimeni să-i dereticească sau să-i măture prin casă, nici să-i perie hainele sau să-i cureţe ghetele. Răpus de oboseala, el dormea adeseori îmbrăcat şi hainele i se jerpeleau, iar albitura rar primenită şi nelăută i se făcea cocoloş. Barba şi-o uita nerasă şi fiindcă-l supărau ţepii ei, lua biceagul şi pierdut în gânduri sau adâncit în lectură şi-o scotea fir cu fir încât îi rămâneau pete pete-n faţă. Când nu mai putea să o ducă aşa, schimba locuinţa, îşi cumpăra haine şi albituri noi, se rădea şi iar se simţea bine”, mai povestea Slavici despre prietenul Eminescu.

10. Salutul lui Eminescu: „Trăiască naţia!” Printre lucrurile mai puţin cunoscute despre Eminescu se numără şi formula sa originală de salut, dar şi modul cum ştia să le răspundă prietenilor. Cu oricine se întâlnea, Eminescu îl saluta cu „Trăiască naţia!”. „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei «Trăiască naţia!». El răspundea atunci răspicat: «Sus cu dânsa!».

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close